Cum sa scapi de gripa mai usor

Jurnalul Gripei sau 3 Lucruri Pe Care Să NU Le Faci Când Ai Gripă

În acest articol vreau să îți vorbesc despre principalele 3 lucruri pe care să nu le faci când ai gripă, deoarece îți pot agrava starea de boală.

Sunt lucruri simple, dar tocmai simplitatea lor ne face să nu le respectăm ca pe un cod al bunei igiene a „bolnavului de gripă”.

De asemenea, îți povestesc, în destule detalii, și cum mi-am petrecut ultima săptămână în casă, mai tot timpul în pat, răpusă de virusul gripal.

Acest jurnal al gripei te va ajuta să identifici mai rapid dacă și tu te confrunți cu o gripă sau cu o simplă răceală.

Deci citește acest articol pentru a afla care sunt aceste 3 activități de care să te ferești, în caz de gripă, iar la final te voi lăsa cu un bonus.

O procedură din știința Yoga care te va ajuta nespus dacă suferi de sinuzită, rinită sau alte complicații ale gripei de care suferi.

Sfatul Nr. 1 – NU trata gripa ca pe o simplă răceală!

Marțea trecută mă culcasem în jurul orelor 22.30.

Doar ce îmi făcusem baie și trecusem în pat, tot cu ochii în telefon, de vorbă cu doi dintre cursanții mei de la cursurile de Yoga Tradițională, care aveau puțină nevoie de mine.

Cum am obișnuit pe toată lumea să fiu responsabilă și de găsit, indiferent de oră, zis și făcut.

Așa am ajuns să bag de seamă că nara dreaptă ducea lipsa atingerii unei șervețel. Pe la vreo 3 sau 4 dimineața, abia mai puteam înghiți, capul îmi ardea, iar gâtul era uscat, nasul înfundat.

Am mai dormit puțin.

Pe la vreo 5, eram trează și trimiteam mesaje grădiniței la care abia începusem să predau engleza de 2 zile: era clar că nu voi ajunge la cursuri în acea zi de miercuri.

Pe la 10 dimineața, am ajuns la farmacia non-stop de peste drum, abia vorbind.

Am luat de-ale gurii, iar revenită acasă am începută să gândesc retroactiv.

Ce aș fi putut avea?

O amigdalită – am zis eu repede, căci mâncasem din frigider, fără să încălzesc vreun pic, și micul dejun, și o gustare de seară, cu o zi înainte.

Plus ziua ploioasă, cizmele de cauciuc în care îmi înghețaseră picioarele, de îmi luase o oră și ceva să le încălzesc, cu pătura electrică, odată revenită acasă.

Bine că am apucat îmbăiată, căci ce a urmat nu a fost deloc o amigdalită…

Ziua 2, Joi, 15 martie

Mă trezesc la 4 dimineața, tot cu febră, cu nasul și mai înfundat, deși foloseam deja Olynth.

Orice aș fi făcut, nara dreaptă era complet astupată, de zici că făceam înadins Nadi Shodana (un tip de pranayama în care se respiră doar pe nara stângă, în sistemul Yoga) de câteva ore bune.

Nu am termometru în casă – deși în casa mea poți găsi un patent, seturi de șurubelnițe și tot felul de alte drăcovenii care nu stau de obicei în casele femeilor ce locuiesc singure.

Dar termometru nu!

Subliniez asta, ca sa înțelegi cam cât de mult mă bazez eu starea mea de sănătate.

Însă nici nu dau greș în a-mi lua singură temperatura. Eu cred că orice om simte când are febră.

E o stare de spirit, nu e vorba doar de niște grade în plus.

Așa că, din nou, am anunțat starea de rău și că nu mă pot prezenta la cursuri.

Noroc că, de când colegul meu Remus predă alături de mine la școala mea de yoga, are cine să mă suplinească acolo.

Așă că am dormit liniștită, cu gândul să mă refac.

Am prins curaj și m-am dus din nou la farmacie, după vitamine.

Ziua 3, vineri, 16 martie

Ziua de joi sau de vineri am petrecut-o mai mult gătind, ca să cu ce mă pune pe picioare, cum se zice în popor.

Anghinare, fenicul, salate, legume la cuptor, supă de dovleac dulce – toate au devenit arsenal de luptă împotriva… răcelii?!

Noroc că le aveam în frigider, gata cumpărate cu o săptămână înainte.

Ah, da.

Căci cine se întinsese în noapte la cumpărături, duminica dinainte?

Da, eu, subsemnata.

Cu a mea verișoară dragă, venind de la Turnu, de la părinți.

Căci mai frumos decât vizitarea muzeelor este vizitarea Lild-ului care îți iese în drum, fix la intrarea în București, aproape gol de oameni, deci taman bine să te plimbi prin el, cu căruciorul plin ochi, ca prin parc…

Iar apoi, Leroy Merlin.

Pentru prima oară, deși vizita a durat puțin, ocazie cu care s-a cumpărat și una bucată de lustră.

Da, așa este.

Iar despachetarea bagajelor și cina ce a urmat după sfâșierea, încă din mașină, a pâinii fierbinți cu măsline, a făcut să mă prindă 23.30.

Plus dușul de rigoare, 00.00.

Așa că mi-am început săptămâna cu doar 6 ore de somn și o trezire la ora 6, prea puțin repetată în precedenta săptămână.

Ziua 4, sâmbătă, 17 martie

Vreme superbă de primăvară, eu încă la pat.

Am ieșit, pe la vreo 3 după-masă, la aceeași farmacie, să îmi fac plimbarea de rutină.

Am ocolit puțin, ca să am timp mai mult sub soare.

Un soare frumos, plin, călduros și primitor, de ți-era mai mare dragul să te oprești, așa, oricum, în drum, și să stai să te plouă cu razele lui.

Doar că nu prea am avut când, căci după ieșirea din farmacie, deja plecase.

La farmacie, alte încercări:

„Paracetamol Sinus, parcă ar merge.

Da, vitamina C am. Și alte vitamine. Ce ați zice niște inhalații? Nu, nu chimice, mai naturale. Așa, din acelea tradiționale, la prosop și apă clocotită.

Aveți și Biomicin?!” – am întrebat eu surprinsă.

Uite că aveau!

Așa că am plecat, din nou, cu traista plină de la… farmacie.

Mai toate zilele de boală mi le-am petrecut online, căutând remedii și citind despre răceli și gripe.

Încă nu îmi venea a spune că era o gripă.

Dar nopțile și diminețile, din când în când, mă mai încerca febra.

O febră urâtă, a feței, în care simți cum te înăbușă căldura propriului corp și cum ochii parcă ți s-ar aprinde ca jăratecul, pe sub pleoape…

Am căutat remedii în acupunctură și presopunctură – nimic, nici un rezultat rapid, concret.

Ah, am uitat să menționez: vineri cred că începuse și o ușoară tuse expectorantă, tot de nas cauzată, din cauza infecției localizate în căile respiratorii superioare.

Am făcut și acele inhalații – apă de ploaie.

Moment în care, cumva, am ajuns la un videoclip despre curățarea sinusurilor, căci acolo era problema, printr-o metoda folosită în Ayurveda – revin la ea la final.

Ziua 5, duminică, 18 martie

M-am trezit speriată!

Dureri mari la nivelul feței, pesemne se inflamaseră foarte tare sinusurile.

Am cătat rapid diagnosticul, pe internet: parasinuzită maxilară dreapta.

Du-te din nou la farmacie și cere ce se recomanda pe acea pagină.

Farmacista îmi zice: „Știți, aici scrie și de antibiotic”.

Îi răspund, complice: „Da, și aș fi dispusă să iau, dar nu știu cum putem proceda. Nu sunt asigurată medical, nu am doctor de familiei”.

Îmi zice că mă poate ajuta cu antibioticele, cu o doză de urgență, pentru 2 zile, iar apoi să revin.

Eram în culmea fericirii, deja mă gândeam cum va trebui să ajung la o clinică privată sau la un spital, la secția de urgențe, să stau în frig, printre alți bolnavi, pentru a privi o rețetă pentru antibioticele astea.

Și hai să mai scriu și eu aici, deși sper că știe toată lumea.

Dacă ai gripă, adică dacă organismul tău este afectat de unul dintre cei peste 200 de virusuri gripale, antibioticul nu te ajută cu nimic în uciderea acelui virus.

Deci nu luăm antibiotice ca să distrugem virusul, ci pentru a distruge alte bacterii ce s-au alăturat virusului.

În rest, ne odihnim, mâncăm bine, adică nutritiv, și mai puțin, spune Ayurveda, ca să ne reconstruim deficitul imunitar.

Luăm vitamine și minerale – deja făceam asta.

Dormim cât mai mult – făceam și asta.

Doar că simțeam că starea mea se agrava după 5 zile de repaus, în loc să fi simțit o ameliorare.

Zis și făcut, am luat antibioticele, și, cu credință, am început să le înghit.

O pastilă de ceva pe bază de amoxicilină, la 12 ore.

Ziua 6, luni, 19 martie

Sunt ceva mai bine, dar nu excelent.

Tot nu mă pot duce la grădiniță, nici la cursurile de yoga.

Îmi amân, în continuare toate activitățile și trag concluzia: da, e gripă.

Nasul foarte congestionat în continuare, dureri maxilare mai ușoare parcă.

Acum, evident, nu mai știam ce să cred.

Oare ce a funcționat? Antibioticul luat cu o zi înainte, sau remediul meu indian?

Am continuat cu amândouă, pentru încă o zi, cât mai aveam antibiotice.

Luni seară, vin ajutoarele: verișoara (aceeași de mai sus), cu o sacoșă cu fructe și cu măști de protecție de la, ai ghicit, aceeași farmacie.

Care, de această dată, nu îi mai dă antibiotic, pe motiv că e luni, ci nu duminică, deci nu se mai pot da antibiotice de urgență.

Recomandarea?

Să mă vadă medicul de familie.

Am uitat să spun că începusem să consum, încă de joi sau de vineri, sucuri de grep și portocale.

Am uitat să spun și ce remediu minunat am găsit, într-o carte recent cumpărată de la anticariatul de lângă școala noastră de Yoga, adică de pe strada Academiei nr. 2, o carte despre ceaiuri si cum sa le utilizam in funcție de afecțiuni.

Rețeta e simplă și sigură, adică m-a ajutat în 5 minute!

25 g tei – flori si frunzele din jurul florilor

5 g bicarbonat de sodiu

250 ml apa

Da, va ieși o infuzie extrem de concentrată.

25 g de tei înseamnă mult, pentru cine acum nu își dă seama.

Eu aveam din orașul natal, strâns de vecinii noștri, l-am consumat aproape pe tot, am cântărit pe un cântar digital de bucătărie – luat tot de la Lidl, foarte util când lucrez cu mașina de făcut pâine.

Se fierbe apa, o cană, se adaugă peste ceai. Eu am mai adăugat apă în plus, altfel nu mă alegeam cu nimic. Se lasă 15-20 de minute.

Se pune bicarbonatul, 5 g, peste ceaiul strecurat.

Se face gargară, de 3 ori măcar.

Efectul este instantaneu, deci îți recomand să faci asta data viitoare când ai o durere în gât.

Am repetat și a doua zi gargara, lichidul se va face mai maroniu la culoare, să știi.

Nu e foarte gustos, dar e mult mai bun decât palinca cu care făcusem gargară prima oară, miercuri dis de dimineață, înainte să fi ajuns la farmacie.

Eu am făcut și ceea ce în engleză se numește pulling, iar în română nu știu cum să îi spun.

Practic, își clătești gura cu acest lichid (sau cu ulei de cocos, când vrei doar să îți igienizezi cavitatea bucală), pe care îl tragi prin toate colțurile gurii, cât de mult timp poți.

Unde eram?

Ah, da, la o nouă zi de gripă.

Ziua 7, marți, 20 martie

Am continuat cu remediul indian al yoghinilor, care cred că a contat cel mai mult.

Am uitat să spun că luni m-am trezit cu o durere în șoldul drept.

Am presupus a fi cauzată de nervul sciatic, afectat de ceva.

De ce ar fi putut fi afectat?

De antibiotic.

Altceva nu introdusesem nou în dieta mea medicamentoasă din ultima săptămână.

Iar nopțile aveam un tremur în brațe și în picioare, încât adormeam cu greu, trebuind să mă mișc în continuu, altfel nu îmi găseam liniștea.

Deci marți am fost chiar încântată că nu mai aveam antibiotice.

La insistențele familiei și dat fiind faptul că miercuri de dimineață eram programată la un proces (contestația pentru că mi se ridicase permisul de conducere în urmă cu câteva luni), am telefonat la Medlife.

Doamna care mi-a răspuns a fost foarte simpatică.

După ce i-am explicat că nu am medic de familie și nici asigurare de sănătate, m-a întrebat:

„Vreți programarea la pediatrie, deci?”.

Draga de ea, cred că înțelesese că era vorba despre copilul meu, din moment ce nu avea de nici unele, săracul, ce altceva putea fi, decât nou-născut, poate?

I-am explicat confuzia, mi-a spus că mă trimite la medicină internă – perfect!

Dar nu putea decât miercuri – așă că am renunțat la programare.

Cum am tot timpul noroc în viață, iar Bunica mea din ceruri mă veghează mereu și îmi trimite ajutoare, doamna avocat m-a ajutat și a reușit să îmi amâne înfățișarea la proces, pe caz de boală.

Ce succes, ce ușurare!

Deși vizibil mai bine, nu mă vedeam ieșind din casă în următoarea zi, la 8 dimineața, cu metroul – căci unde să poți parca la Unirii la orele dimineții?

M-am culcat mai târziu decât speram, tot căutând să aflu dacă remediul yoghin descoperit era recomandat în cazul gripelor severe.

Nu am găsit un răspuns exact, ci doar că nu are contraindicații.

Și că merită făcut cu precauție, în caz de boală, căci dacă nu e făcut corect, infecția se poate extinde și către urechi.

Asta fusese frica mea cea mai mare, de aceea duminică hotărâsem să apelez la antibiotice.

Pentru că mai pățisem ceva asemănător odată, cu mult timp în urmă.

Mă întorceam din Olanda cu avionul, iar în ultima zi, am răcit.

La aterizare, mi s-au înfundat urechile atât de tare, că abia mai auzeam.

Am considerat că e doar efectul diferenței de presiune și am așteptat să îmi treacă.

Dupa 5 zile, am ajuns de urgență la ORL-ist, care mi-a prescris medicamente și repaus total, acasă, la pat, timp de 7 zile, pentru că secrețiile o luaseră pe canalul lui Eustache.

Unde mai pui că fix aceeași problema, cauzată de aterizare, o mai pățisem și în liceu, la întoarcerea din prima mea vizită din Italia.

Am luat și un virus italian, care m-a ținut în casă, pe timp de vară atunci, vreo 2 săptămâni, de mi-am amânat jumătate din teze și am ajuns să le dau de acasă, că altfel nu mi se mai puteau încheia mediile școlare…

Deci după asemenea experiențe nefaste, normal că eram din nou speriată.

Am rămas, de mică, cu o sensibilitate a sinusurilor.

Când eram copil, una, două și răceam.

Mă ținea mama cu săptămânile pe antibiotice, cum vedea că am puțină febră, spre groaza tatălui, care se gândea că mă omoară și pe mine, cu acele antibiotice.

Și așa și este.

Antibioticul nu este un produs inteligent, care să știe ce bacterii sunt bune și care sunt rele, iar apoi să atace doar răufăcătorii.

Nu, ele atacă tot ce prind viu.

Și sunt atâtea vii în noi, e o minune cum de mai puteam spune că noi suntem doar noi.

Nu e deloc adevărat!

Noi suntem într-o frumoasă simbioză cu milioane de miliarde de bacterii vii, drăgălașe, care ne ajută să trăim.

Sunt mai multe decât celulele noastre, de fapt:

„The human body contains trillions of microorganisms — outnumbering human cells by 10 to 1. Because of their small size, however, microorganisms make up only about 1 to 3 percent of the body’s mass (in a 200-pound adult, that’s 2 to 6 pounds of bacteria), but play a vital role in human health.”

– Sursa: https://www.nih.gov/news-events/news-releases/nih-human-microbiome-project-defines-normal-bacterial-makeup-body

Deci, traducând, corpul uman conține trilioane de microorganisme, de 10 ori mai multe decât celulele umane. Însă fiind extrem de mici, ele constituie doar între 1 și 3 la sută din masa noastră corporală – într-un individ de 100 kg există 1-3 kg de bacterii, care joacă un rol vital în sănătatea umană.

Deci omoară-le pe ele și asigură-ți și tu moartea, cu alte cuvinte. Sau cel puțin un sistem care va tinde să se necrozeze…

Marți noapte mi-am refăcut tratamentul indian.

Am învățat să îl fac mai bine și m-am simțit excelent după el.

Atât de bine, că nici nu am mai avut nevoie de picături nazale pentru a putea respira toată noaptea.

Am dormit foarte bine, deși am adormit cam greu, căci îmi trecuse ora de somn.

Ziua 8, miercuri, 21 martie

Iată-ne ajunși cu povestea la final.

Astăzi a fost prima zi în care nasul meu nu a mai fost pe post de robinet.

Iar durerile de dinți au dispărut complet.

Vocea aproape că mi-a revenit la normal.

Nu am mai folosit un teanc de șervețele.

Am dormit însă mult, din cauza acelor moon days feminine, deci îi sunt încă o dată recunoscătoare Universului pentru că azi, în loc să îndur crampele uterine în ger, m-am bucurat de ele sub pătură, cu o sticlă de apă fierbinte în brațe și un Spazz & Nurofen.

Am mai luat și Paracetamol, și Biomicin, și vitamine.

Dar a fost prima zi în care pot spune, cu certitudine, că gripa se apropie de final.

Sper să rămână așa situația, întrucât am promis că mâine îmi reiau activitatea la grădiniță.

Deci la ora 7 mă așteaptă frigul și deszăpezirea mașinii.

Sau varianta mai ușoară, dar la fel de friguroasă, a unui autobuz care să mă ducă la metrou.

Sau să merg pe jos până la metrou?

Dar apoi am de mers destul de mult pe jos până la grădi…

Eh, ce dileme are omul aproape sănătos! J

Înainte eram între „a fi sau a nu fi” și acum deja visez la „cum să fie ziua de mâine?”

Aș putea paria că voi lua mașina.

Puțină mișcare nu strică.

Mă refer la mișcarea făcută în timpul deszăpezirii mașinii.

Ajungând la final cu jurnalul gripei, să îți dezvălui acum și celelalte 2 lucruri pe care să nu le faci când ai gripă:

Sfatul Nr. 2 – NU bea cei de ghimbir!

Știu că astăzi e o modă cu ghimbirul.

Când le spuneam eu, recent venită din India, acum vreo 3 ani, părinților mei despre ghimbir și de ceaiul de ghimbir, pe la noi nici nu se auzise de așa ceva.

Dar astăzi toată lumea vine cu această recomandare.

Cum ghimbirul nu e de pe meleagurile noastre, e nevoie să înțelegem puțină Ayurveda sau TCM (Traditional Chinese Medicine) înainte să ne aventurăm în a bea ceaiul de ghimbir când suferim de gripă.

Treaba stă în felul următor: există un test, să spunem așa, ca să știi dacă ceaiul de ghimbir îți este recomandat.

Dacă secrețiile tale nazale sunt albicioase, atunci ceaiul de ghimbir îți fa face bine, pentru că suferi de wind cold.

Dacă însă secrețiile nazale sunt galbene, înseamnă că ai o dereglarea a qi-ului numită wind heat.

Cum ghimbirul are proprietăți de încălzire, vei sta departe de el în ultimul caz.

Iar dacă ai febră, nu bea și nu mânca nimic picant, chiar dacă ești răcit.

Consuma alimente răcoritoare, precum castravetele, citricele, salatele, iaurtul.

Deși, fie vorba între noi, ar fi bine să nu consumi lactate deloc pe perioada gripei.

Aceste sfaturi nu prea sunt de găsit în medicina vestică sau chiar în sfaturile băbești de la noi.

Nu bea ceai de ghimbir daca ai gripa

Nu uita că nu tot ce știi de la bunica ta înseamnă că e și adevărat.

Depinde de la cine a învățat bunica.

Dacă bunica știe de la bunica ei și tot așa, din neam în neam, vreo 500 de ani și mai mult în spate, ai noroc.

Dacă bunica a aflat și ea din vreo carte sau de la altcineva care a citit vreo carte apărută pe la 1850 încoace, atunci slabe șanse să fie ceva de capul acelei informații.

În acea perioadă, oamenii încă mureau pe capete.

Tot în acea perioadă, medicina vestică înflorea.

Tot în acea perioadă, începeau și traducerile textelor din India să fie sursă de inspirație pentru medicii occidentali, care încă se aflau la stadiul de trial and error, adică încercare și greșeală.

Nici astăzi, după cum remarca domnul profesor dr. Gheorge Mencinicopschi, noi nu știm ce este acela un ceai, de fapt.

Și ar mai fi și alte detalii legat de poporul român, care nu știu cât era de român pe la 1800. Nu de alta, dor noi abia la 1859 înfăptuiam Mica Unire.

Cărțile în ce limbă erau?

Că încă nu mi-e clară partea cu trecerea de la slavonă și chirilică la alfabetul latin.

Prima gramtică a limbii române pare a fi a lui Dimitrie Eustatievici (1757).

Sau a  lui Samuel Micu și Gheorghe Șincai.

Dateaza din anul 1780, se intitula “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” si a fost tiparita la Viena.

Sursa: https://e-pedia.ro/2012/03/06/cui-se-datoreste-cea-mai-veche-gramatica-romaneasca/

Sau mai găsim, ca referință, Observaţii sau băgări dă seamă asupra regulelor şi orînduelelor gramaticeşti (1787) a lui Ienăchiţă Văcărescu şi Gramatica românească (1828) a lui Ion Heliade Rădulescu.

Ceea ce vreau să subliniez este că nu putem merge pe idea din moși strămoși a poporului român atât de departe încât ea să fi rămas și consemnată în texte autentice, cum este cazul Indiei, de exemplu.

Dar despre toate acestea, să mai vorbim și pe viitor, căci bolnavul în convalescență obosește și când tastează…

Sfatul Nr. 3 – NU mânca mult!

Pe la noi și nu numai, există ideea aceasta de „chicken soup” – nu știu de unde om fi luat-o, că americanii spun ca e a lor, mama spune că a auzit-o la bunica ei (deși eu nu o cred), deci ne vom bate pe ea.

Sau pe ideea că bolnavul trebuie să mănânce bine.

Sigur, bine, bine, dar bine nu înseamnă și MULT.

În Ayurveda, știința care se ocupă cu studiul Vieții în India, se spune că dacă ești te-am îmbolnăvit, deci dacă ți-e rău, în orice fel, înseamnă că în corpul tău a apărut o stare de dezechilibru.

Pentru a reface acest echilibru a prioric, doctorii ayurvedici vin cu câteva recomandări simple, aproape banele, dar pe care mulți nu le aplică:

Dormi mult!

Mănâncă puțin!

Nu lua medicamente, de orice fel, din prima zi!

Cum am deschis să vorbesc aici despre faptul că nu este bine să mănânci mult când ai gripă, iată și explicația.

Organismul tău folosește foarte multă energie pentru procesul de digestie.

De aceea ți se face somn după ce mănânci.

Întregul sistem digestiv este foarte complex și extins în tot abdomenul tău.

Cea mai mare nevoie de energie o ai atunci când ai de digerat proteine – 20-30% din caloriile proteinelor ingerate sunt folosite în procesul de digestie.

 Apoi urmează carbohidrații, cu 5-10%.

Apoi grăsimile, cu 0-3%, deci cu un grad de absorbție foarte ridicat.

Asta dovedește că faimoasa supă de pui când ești gripat e doar un mit.

Dimpotrivă, consumă multe verdețuri și vegetale, precum și alimente răcoritoare dacă ai febră, iar nu proteine.

Și usturoiul este picant, așa că e bine să îl consumi cu moderație.

Multe dintre alimentele minune pe care mulți internauți le recomandă online sunt, de fapt, alimente menite să îți refacă organismul DUPĂ boală.

În timpul ei, însă, un diagnostic corect conform Ayurveda sau din medicina tradițională chineză te va salva din a comite erori de dietă, care își pot înrăutăți simptomele bolii.

Așadar, consumă mai puțină hrană decât de obicei.

  • Mesele să fie mai dese, și mai reduse cantitativ.
  • Consumă uleiuri de calitate, precum uleiul de cocos sau pe cel de măsline, netratate termic, ca să ai energie.
  • Ia niște vitamine de la plafar, la o adică.
  • Echinaceea, cătina, ceaiurile de tei, mușețel și mentă sunt foarte bune în această perioadă, indiferent de tipul de gripă de care suferi.
  • Gripa poate fi umedă, uscată, caldă – așa privesc doctorii asiatici problema.

Așa că nu merge un singur sfat și o singură rețetă pentru toți bolnavii.

Se potrivesc însă sfaturile generale, neutre, care să nu îți agraveze starea în niciun fel, ca cele de mai sus.

  • Consumă fructe, mai ales crude.
  • Smoothie-urile sunt foarte bune, căci le poți bea des, în loc de alte mese copioase.
  • Spală-te mai des pe dinți, eventual cu sare.
  • Înainte de culcare, pune puțină sare sub limbă și tine-o acolo până se dizolvă singură – sarea este excelentă întrucât nu permite bacteriilor să mai respire.
  • Nu consuma zahăr sau dulciuri, căci acestea sunt pe placul bacteriilor rele.
  • Evită să ieși afară și să te întâlnești cu alți oameni, pentru că intri în contact cu alte bacterii.

Și, sfatul meu cel mai prețios: ai răbdare cu tine și reîncepe-ți activitatea cât mai târziu.

Eu una, deși am stat 8 zile acasă, și alți în perioada asta ar fi terminat 10 volume de citit, abia am lecturat 10 pagini. Iar cititul digital a fost și el greoi.

Unde mai pui că după antibiotice eram sedată complet!

Mi-am adus aminte că fix așa mă simțeam când, micuță fiind, lipseam de la școală din cauza bolii.

Mintea grea, gândurile sumbre și încete nu te vor face să fii productiv la serviciu, oricare ar fi acesta.

Deci ia-ți un concediu medical și bucură-te de el.

Nu te gândi că dacă stai acasă, vei putea lucra la altceva, pentru tine.

Exclusă această idee, dacă ai gripă vei vedea că nu vei putea să te concentrezi mai deloc.

Plus că respiratul anapoda, pe câte o nară, te va face ușor depresiv sau agitat.

Confuzie din timpul gripei este una intensă și te va îndemna spre somnolență.

Așa că dormi, dă-i organismului orele și zilele de somn de care are nevoie pentru a se putea optimiza singur.

Pastilele ajută, dar au neajunsurile lor.

Antibioticele chimice or fi bune și ele, dar ce dau pe de o parte, iau pe cealaltă parte.

Cel mai bine e să combini medicina occidentală cu cea orientală și să te odihnești cât cuprinde.


Ai aflat, deci, care sunt cele 3 lucuri pe care să nu le faci când ai gripă.

Iată acum și…

Bonusul promis: cum să scapi de sinuzită, rinită etc.

Procedura se numește Jal Neti, se face cu un Neti Pot sau, în cazul meu, cu un ceainic.

Te las cu videoclipul, urmează să revin, altădată, cu mai multe detalii despre Jal Neti.

Pentru moment, obișnuiește-te cu ideea că vei lăsa să curgă apă pe o nară, iar aceasta se va scurge pe cealaltă nară, în timp ce tu respiri pe gură.

Cum arata Neti Pot

Apa este salină, la o concentrație perfectă, de 0,9%, încât osmoza isotronică să se producă – asta pentru cei specialiști în astfel de termeni.

NU mai adăuga nimic în apă, în afară de sare.

Acestea noi idei, găsite pe internet, sunt invenții ale oamenilor moderni și NU AU NICIO LEGĂTURĂ cu Jal Neti din știința Yoga.

Nu testa, deci, pe tine, nu ești cobai.

Fă ceva ce făceau oamenii de acum 5000 de ani, nu face ce fac oamenii astăzi, care azi sunt, mâine nu mai sunt. Și ei, și scrierile lor.

Plus că a copia o metodă din India înseamnă a plagia.

De aceea eu venit oamenii moderni, din alte colțuri ale lumii, cu așa numite îmbunătățiri, ca să poată face din metoda garantată și GRATUITĂ un produs.

Produsul se vinde, se câștiga bani, etcetera, etcetera…

Știm cu toții povestea.

Deci aceasta este metoda prin care am reușit eu, în 3 zile, să scap aproape complet de gripa care se localizase în zona mea sensibilă – sinusurile.

Nu îți recomand să încerci acasă, dacă nu ești deloc familiar cu tine și cu corpul tău.

Îți recomand să vii la Yoga întâi, să te relaxezi, să îți explic practica, iar apoi să te apuci de ea.

E cel mai bine să înveți de la un profesor.

Eu am unul, în India, de la care am primit toate indicațiile, așa că nu am făcut asta doar pentru că am văzut un video pe YouTube.

Voi continua cu tratamentul, după gripă, pentru că Jal Neti rezolvă multe alte probleme.

=> Află aici despre beneficiile metodei din Yoga numite Jal Neti, pentru toate problele de sanatate pe care le rezolva

Concluzie

Dacă ai citit acest articol până la capăt, ai aflat că cele 3 lucruri pe care NU trebuie să le faci când ai gripă sunt:

Sfatul Nr. 1 – NU trata gripa ca pe o simplă răceală!

Sfatul Nr. 2 – NU bea cei de ghimbir!

Sfatul Nr. 3 – NU mânca mult!

Bonusul de la final te va învăța cum să scapi de sinuzită, de rinită, de afecțiuni ale ochilor, ficatului, de migrene etc. printr-o simplă, dar eficientă procedură din știința Yoga: Jal Neti.

Ai învățat ceva util? Distribuie și altora și spune-mi care estre „trucul” tău favorit pentru a scăpa mai repede de gripă!

Vrei să mai citești? Uite un articol despre importanța unui mentor în viața ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *