5 descoperiri personale după 2 luni de hibernare

În luna ianuarie, am decis să nu mai fac nimic din ceea ce făceam înainte, timp de 2 luni. Practic, pe perioada iernii.


Aproape de finalul acestei hibernări, îți împărtășesc ce am aflat despre mine și cum mi-a fost în tot acest timp.


Dar să le luăm pe rând...


De ce am ales să hibernez


Hibernarea este o activitate... lipsită de activitate.


În zonele lumii care au iarnă, natura și ființele ei știu că atunci când mărețul Soare zâmbește mai mult către cealaltă emisferă, e cazul ca activitea lor să fie una mai „de noapte”.


Și cum noaptea ar fi ideal să dormim, pentru a ne regenera organismul ce vine după o zi de lucru, tot așa ar fi ideal ca iarna să ținem cont de lipsa soarelui și să ne regenerăm intens. N-aș fi realizat toate aceste lucruri și nu le-aș fi considerat relevante pentru oameni, daca nu mi-aș fi petrecut toamna alergâd între București și Călimănești, schimbând locuințe, filmând și transformând o casă cu etaj într-un mini-ashram.

De pe autostradă, natura de vede altfel.


În primul rând, se vede.


În imensitatea ei! Când faci naveta la 2 săptămâni între un tărâm al copacilor din beton și un tărâm al dealurilor împădurite, începi să observi schimbarea culorilor ce aprind sau sting munții odihnitori pentru privirea mea de călător. Soarele mă atingea altfel din poieniță, la fiecare revedere.


Parcul era presărat de noi și noi curcubee de toamnă, iar oglindirea vegetației în apa Oltului era mereu alta...



În săptămânile în care am stat constant la Călimănești, am început să aud o chemare a Naturii, neștiută până atunci. Începusem să tânjesc după mirosul de pământ stropit de rouă.


Priveam cu orele pelerinele de nori ce coborau până în sat, ca într-o paradă de modă: mereu altceva, ceva spectaculos. Am descoperit cu ochii culori ce nu știam că există.

Am descoperit cu mâinile copacii care mi-au primit îmbrățișările.

Iar cu buzele, am descoperit aroma violet a fructelor de toamnă!


Nuci, mere, struguri, gutui, toate de peste gard...


Peste acel gard, nu locuia nimeni.


Nimeni, în afară de Mama Natura, pe care n-o mai deranjase nimeni de vreo... 50 de ani.


Nici nu vă pot descrie ce gust au bunătățile pământului neatins recent de om!


Și cumva, în acest spațiu în care apele termale ale zonei fac să iasă aburi din păduri la ceas de seară, mi-am amintit de natura mea de femeie-lup.


Și am început să citesc mai multe despre asta...




Desigur, veți spune, dar lupii nu hibernează iarna. Așa este.


Însă nici noi nu avem blană, încât să rezistăm gerului, așa cum fac ei.


Iar eu deja decisesem să îmi ascult intuiția și flow-ul pe care le-am urmat toată toamna.


Iar Flow-ul naturii spunea clar, cu glas răsunător, prin fiecare frunză care cădea: „e timpul să te retragi în munți, să stai la cald, sub pături groase, să sorbi din ceai și din vin fiert, să îți conservi puterile și să te culci odată cu lăsarea întunericului sau oricând corpul tău se va simți ostenit. Acum nu e momentul să escaladezi noi munți”.


Era timpul să ascult și să fac ceea ce predam cursanților mei: Shed The Past And Prepare For The NOW - acesta fusese titlul retreat-ului din toamnă, în care am integrat cu toții importanța renunțării la „frunzele” care nu ne mai sunt de folos.


A fi gol, ca un copac, nu înseamnă a muri, ci a te regenera.


Ah, dacă aș fi știut asta toată viața mea! De atâtea ori am tras de mine iarna, cum facem mai toți, de fapt.

În loc să ascultăm vocea Naturii și să lăsăm oamenii să lucreze de acasă (bine ca a fost nevoie de o pandemie ca să ajungem la această înțelepciune), în loc să le dăm concedii mai lungi, să îi trimitem în țări calde, să suspendăm cât mai multe activități și să ne planificăm viața încât iernile să putem efectiv să stăm și să hibernăm, noi ne comportăm ca și cum anotimpurile nu au nicio legătură cu viața noastră. Mă înclin încă o dată în fața măreței știinte numită Ayurveda, care ne învață că este nevoie să ne adaptăm stilul de viața, nu doar alimentația, în funcție de sezon.


Pentru că deși am ajuns să putem avea becurile aprinse pe străzi și în case la orice oră a nopții, asta nu înseamnă neapărat un beneficiu pentru noi. Ba dimpotrivă!


Și „mulțumită” aparatelor de aer condiționat și sistemelor de termoficare, avem o căldură în casă iarna care ne face să credem că este cel puțin primăvară, așa că stăm în tricouri și ne bucuram de „confort”.


Apoi ieșim afară, la minus 10 grade, cu fular și căciulă pe cap, căci avem un job la 20 de km distanță și la final de zi ne plângem de răceala de sezon.


Dar nu sezonul e de vină, ci al nostru bioritm dat peste cap.