Ce afli când îți închizi business-ul fizic, post COVID-19

Azi am închis studioul de yoga din sectorul 1, București - oficial și iremediabil. Sigur, nu mai desfășuram cursurile de yoga tradițională acolo de când s-a decretat starea de urgență în România, pe 15 sau 16 martie 2020, în urma exploziei virusului COVID-19 și la noi. Înainte de această dată, scăzuse numărul cursantelor. Atât de mult, încât ar fi fost o lună „moartă”, adică aș fi declarat-o pe minus, nici măcar pe zero. Știam asta atunci? Firește că nu, căci eram prinsă cu multe evenimente și n-apucasem să mă dezmeticesc.


Dar simțeam că ceva nu este în regulă, analizând și după luna februarie, care mereu era pe un mare plus - mai puțin acum, în 2020. În 3 ani de zile de business, începi să simți pulsul, deși eu nu sunt Financial Analyst și îmi displace teribil această parte. Cu toate acestea, n-am încotro, din când în când.


Dacă vinzi unicorni, ține minte să îi vinzi atât de scump încât doar cei ce îi prețuiesc să ajungă la ei

Când am deschis noul centru Yogalize, pe 6 ianuarie 2020, mi-am propus să îl cresc la 180 de cursanți, să fac tot felul de activități, să am tot felul de colaborări cu persoane creative care să facă ateliere de weekend, dar și ceva în timpul săptămânii, încât să se susțină singur acest centru, fără să fiu eu acolo prezentă 24/7. Visam la Comunitatea Yogalize, Women 4 Women - un spațiu unde să ne relaxăm toate, un spațiu în care și alte femei antreprenoare să vină să predea, să creeze și să își îndeplinească misiunea.

La parteneriate cu hoteluri, cu restaurante, cu ONG-uri și start-up-uri care să facă din meditație și relaxare niște beneficii ușor de implentat (și aici apăream eu), pe care să le aducă clienților lor. Plus că ideea mea grandioasă, prezentată în pitch-ul de la Arena Leilor, la ProTV, chiar era foarte frumoasă și realizabilă chiar și într-un spațiu mai mic: doream un centru de relaxare, mai ales pentru mămici și femei. Pentru cine nu mă știe, e cazul să lămuresc: de 4 ani aproape (atunci, în ianuarie, erau 3 ani și 3 luni), predau yoga tradițională în România. Întoarsă din India fără alte idei atunci, eram dornică să-l retrezesc pe Eliade în mintea românilor, sătui de Bivolaru și ale lui preconcepții despre yoga, am gândit eu. Am zis să aduc pe piața din România ceva extrem de util - un stil de viață, dar și de yoga unic, bazat pe relaxarea completă, supremă, cu beneficii la orice nivel: 1. Sănătate fizică redobândită 2. Psihic refăcut 3. Bună dispoziție

4. O abordare nouă asupra vieții (non-competivitate, non-judecată, idee de Sine perfect etc.) 5. O comunitate care să te susțină Da, visam la ideea de mini-ashram în București... Da, visam la 70 de persoane într-o yoga shala, eventual pe o terasă imensă, pe un bloc, pe o vilă, sau într-un spațiu la etaj cu geamuri mari, cu multă lumină, cu mulți oameni ce meditează la un loc și zâmbesc...

Ce-am găsit în România legat de yoga și umanitate și ce am realizat pe parcurs, mai ales acum


Că nu suntem pregătiți, ca și conștiință, pentru asta. Nu suntem pregătiți pentru ashram, comunitate, înfrățire, sisterhood, womenhood, Goddess culture și alte cuvinte mari. Că nouă chiar ne place în izolare, la 4 metri unul de celălalt și dacă se poate să plătim cât mai puțin pentru asta, e perfect.

Doar că apoi nici nu mai venim, căci am plătit prea puțin...

Vechea mentalitate a lui „ce costa puțin sigur nu e bun”. Iar dacă e scump, tot nu-i bine, căci necunoscând adevărata valoare a serviciului yoga (de yoga tradițională ce să mai vorbesc, că până nu încerci, nu realizezi că e altceva decât orice altceva de pe YouTube), ni se pare scump: „uite la sălile de fitness cât e ora de yoga, aici de ce e așa de mult?”. Nu, nu suntem pregătiți să investim nici măcar modic în sănătatea noastră venită din medicina alternativă, iar în momentul în care am făcut asta, în spate deja am concluzionat că „n-o să mă ajute mult, e prea ieftin aici și... cum? N-am un rezultat imediat?”. La doctor, costă 250 lei consultația și chiar dacă durează doar 15 minute, efectul placebo e colosal - așa suntem crescuți. Cum am ajuns la aceste concluzii drastice? Prin experință și mult, mult efort depus... Să vi-l povestesc, pe scurt, deși va fi un articol foarte lung, presimt. Oricum nu-l va citi multă lume până la final, iar mie chiar îmi place să scriu... Deci n-am nimic de pierdut.

Cum a început povestea din spatele studioului de yoga pe care l-am închis acum

Când am venit prima oară pe piața yoga, aveam abonamente de la 110 lei în sus - octombrie 2016. Și asta pentru că mai toți clienții îmi veneau prin vouchere și apoi încercam să le ofer același preț, ca să îi motivez.

Am început prin a face masaj Ayurvedic doamnelor - walking massage-ul de la ashram. Tot unic în România și acest serviciu, țin să menționez. Și ușor, femeile întrebau ce fac în acel spațiu de 35 mp. Yoga, doar că încă nu făceam. Îi mulțumesc îngerului păzitor numit Eugenia Dincă, (tot Eugenia, cum o chema pe bunica) - o doamnă tare drăguță, care m-a salvat din multe încurcături până acum și care mi-a zis:

Domnișoara Daiana, miercuri începem, da? Chem și eu câteva femei și hai...

Da, tot singură închiriasem.

Da, tot singură mi-am amenajat. Când spun singură, vreau să spun cu familia mea minunată - au venit părinții la fiecare lansare a mea, să mă ajute la decorat. Și după 8 luni de predat non-stop, în acea vară am luat pauză - m-am mai dus puțin la studii în Asia, mi se părea mai important.


Deși aveam o comunitate grozavă și oamenii erau mult mai implicați. Țin minte că a fost o iarnă grea în 2017 și că duminica ne vedeam la studio, câte 3 ore, pentru a face seria lungă de asane yoga, pentru a ține eu prelegeri și pentru a mânca ceea ce eu le găteam - duminică de duminică găteam mâncare vegetariană pentru 5-10-15-20 de persoane, câte se nimereau. Și deși mă așteptam să nu mai vină nimeni pe așa nămeți, lumea chiar venea! Începeam întâlnirile la 3 PM, ele durau până la 6 PM, iar lumea pleca uneori și la 7 sau 9 PM de la micuțul meu ashram. Predam sanscrită, matematică vedică, Ayurveda, predam chiar și walking-massage - ca să dea și ei mai departe, să poată ajuta pe cineva. Le vorbeam oamenilor despre identitate, despre spirit, despre Vede, despre India, despre istoria yogăi. Aveam un monitor și internet portabil, îl prezentam pe Osho de pe YouTube, documentare cu comentarii făcute de mine despre acupunctură, le demonstram cultura puterii și nevrozele ce rezultă din ea - tot ce învățasem odată, atunci chiar predam. Citeam după foi, pentru a nu face vreo greșeală.

Îi aminteam pe profesorii mei la fiecare cuvânt... Predam în engleză, de multe ori, căci așa studiasem și îmi era mai ușor și apoi traduceam. Munceam enorm, aveam câte 6 cursuri pe săptămână de yoga (uneori 2 pe zi), plus cel din weekend și meditații la engleză în particular, plus meditații cu copii la matematică vedică - incredibil, dar am reușit să fac și asta, a fost minunat! Nu aveam timp să respir, dar mă ajuta foarte mult că nu făceam marketing deloc, nu mă promovam. Vorbeam cu Dumnezeu în fiecare seară și o rugam pe Zeiță să mă ajute, să îmi trimită cursanți, să nu rămân cu chiria neachitată cumva. Și Ea îmi tot trimitea... După acea vară de pauza și vacanța mea, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Am luat-o iar de la zero și puțini cursanți au mai revenit constant. Bine punct de vedere al unui business, să nu faceți vreodată ce am făcut eu! Adică să nu vă luați o pauză / vacanță, la început de drum. Am colaborat, mai târziu, cu colegul meu, care studiase și el la același ashram, inspirat de ce predam eu în București. Am schimbat numele din Yoga România în Bhairavi Yoga. Am refăcut website-ul, am început să facem booking online. Ne-am schimbat locația din nou, de fiecare dată când vreun proprietar se răzgândea. Am căutat multe spații, am rămas în vreo două, mereu în centru.

Unii cursanți chiar ne-au urmat mereu, alții veneau și plecau. Mă mulțumeau poveștile lor de succes, faptul că își refăceau sănătatea, faptul că venea cu un umăr blocat și în 2 luni erau ca noi. Sau că ieșeau din depresie. Nu, nu mai era ca la micuțul meu ashram, dar eu tot mai găteam uneori, tot mai făceam petreceri cu cadouri din partea Bhairavi Yoga de Crăciun, de Paști, de Ziua Femei, de 14 Februarie, la fiecare schimbare de locație etc.



Ai grijă la mentalitatea consumatorului despre preț

Când am crescut prețurile, la un momentat dat, pentru că sala era mai mică și nu mai înțelegeam nimic din acest business, lumea a început să sune mai des. Și să vină mai des! Și între timp mă apucasem să fac ce știam, dar nu știam chiar așa: marketing online. Online era cuvântul diferit, față de ce învățaseu eu în facultate, la SNSPA. Normal că din banii pe care îi câștigam la grădiniță (predam acum), mii de Euro s-au dus pe multe, multe cursuri de adverstising online, Facebook Ads, YouTube Ads, Creating Online Courses, Webinars, Instagram, Blogging, o platformă întreagă automatizată de Affliliate Marketing (asta a fost nebunia mea, să învăț să fac bani online), writing books & public speaking deja făcusem, în SUA. Am trecut pe email marketing, urmat de demonstrații yoga cu papa bun, noi cursanți, întâlniri de weekend la o cursantă acasă, parcă-parcă ne adunam cu toții într-un gând și spirit - e acum clar că doar eu. :)) Iar am început să visez la micul meu ashram. La întâlnirile de weekend și la comunitatea DOAR pentru femei și copiii lor.

Și a venit răspunsul din cer cu locația, sub forma unui studio de yoga ce tocmai se închidea, în fața mea


Între timp, venise și iubitul - tot indian, iar locația studiolui era fix în fața apartamentului în care ne-am mutat. Sigur că a fost un semn și am acționat - nu regret o secundă pentru decizia mea! Și am pornit din nou la drum, tot singură, aproape de la zero, știind clar că fie voi crea o comunitate, fie nu voi putea funcționa. Lansare mare, alți profesori de yoga doritori „să mă ajute”, întrebări despre posibile colaborări, fosta chiriașă întrebând dacă își poate face cursurile în continuare acolo, în schimbul unui comision, că oricum eu nu știu „la ce mă încumet și ce greu îmi va fi singură”. Am mulțumit tuturor și mi-am văzut de drumul meu, mereu șocată de „bunăvoința” altor profesori de yoga care vor să ba îți ia cursanții, ba să îi aducă pe ai lor în spațiul tău, că oricum „e mai bine să ne asociem”. Cum am fost eu față de cursanții mei la yoga, în toată această perioadă?


Cum am fost cu ai mei copii de la grădi, așa am fost și cu adulții de la yoga

Ca o membră a familiei lor, ca o mamă - cum îmi mai ziceau unele doamne, n-o ziceam eu. Și nu doar pentru că le găteam bunătăți de câte ori puteam și organizam momente de socializare între noi, ci pentru că la fiecare schimbare de locație eu îi implicam în deciziile pe care le luam. Nu cred să existe în România vreun business owner care să facă ce am făcut eu, și dacă există, mă înclin și o rog să îmi scrie, căci sigur ajungem să colaborăm. :) Pentru că n-am mers pe premisa „CEO/manager/cap de trib”, ci pe ideea de egalitate, în care toate ne unim forțele să facem ceva pentru noi. Și am avut persoane săritoare, care au venit când le-am chemat să vadă noul spațiu, căci pentru ele îl luam - vă mulțumesc și vă știu după nume, să nu credeți că v-am uitat, chiar dacă acum nu vă mai am la cursurile online pe toate: Olivia, Ancuța, Laura, Oana (care a zis că nu mai vine, că e departe, dar tot a venit), Virginia, Cristina, Mihaela. Și unele femei cărora le mulțumesc și mai mult cu această ocazie, care au spus că mă vor urma mereu, căci lor le place această yoga și nu vor să o schimbe cu nimic - stil unic, de aceea comentariul, pentru că predăm doar eu și colegul meu în București. În urma feedback-ului primit, am zis să demarăm! Adică eu...


Ziua lansării Yogalize, înainte să vină lumea la eveniment

Am pregătit lansarea Yogalize singură, în vacanța de iarnă, timp de 2 săptămâni. Și eu, și mama, dar și partenerul meu printre picături, am muncit pe brânci ca să deschidem centrul în 6 zile - în 4 zile, de fapt, dacă ținem cont de Revelion. Cumpărături de mobilă, decorațiuni, amenajarea, gătitul, plus tot marketingul online și offline ce continua mereu. Am dormit doar 2 ore înainte de ziua lansării, căci doream să mă asigur că am și casa de marcat fiscalizată prezentă la punctul de lucru, chiar din prima zi - perfecționista din mine, ce pot să mai zic... Am reunit peste 55 de persoane la eveniment, în 45 mp.


La deschiderea Yogalize, cele ce am rămas până la final :)

Lumea nu se mai termina, holul era plin de haine groase și de bocanci...

Un spectacol de culoare și un zumzet de voci frumoase pe fundal. Unele dintre persoanele prezente îmi fuseseră cursante, de la yoga sau de la masaj - m-am bucurat mult să le revăd, pe unele nu le văzusem de atâția ani! Am avut invitate speciale de renume în domeniul lor, cărora le mulțumesc încă o dată că au venit să mă susțină pe gratis, ba chiar au oferit mult din timpul și din „bunătățile” lor. Din ianuarie până în martie, începusem să țin și evenimente la Yogalize, sesiuni private de yoga si masaj, ateliere de dezvoltare personală ale unor colaboratoare (Mădălina Preda, where are you? Mădalina a și investit în spațiul meu, a mai cumpărat și ea mobilă, să ne putem face treaba acolo și mai bine).


Mădălina Preda, pressional organizer, predând Journaling la Yogalize
Cursul de Journaling al Mădelinei Preda a fost exelent primit!

Patricea Pop - o altă susținătoare Yogalize pe care o apreciez

De la început, partenerul meu de viața mi-a sugerat să facem yoga ca în India, să nu fie restrictivă financiar. La 250 lei/lună am oferit abonamente nelimitate, adică 20 de sesiuni disponibile pe lună, de luni până vineri, în 2 intervale orare. Și un abonament mai ieftin dimineața. Evident, am redeschis sesiunile lungi de duminică - abia așteptam! Accesul membrelor Yogalize la sesiunile de duminică era gratuit, adică inclus în abonament. Iar doamnele din afară investeau 50 lei pentru 2-3 ore de curs - tot cu bunătăți, fiecare venea cu ce dorea, dar nu era nimic impus, eu oricum găteam. Îmi amintesc și acum cum îi cam dădeam peste mână întinsă peste platourile cu bunătăți iubitului indian și îi foloseam cutiile cu delicatese indiene pentru a găti eu pentru doamnele mele venite la ashram. Lumea venea, pleca, iar mai venea, iar mai pleca...


Vezi cine te ține de mână până la final - cultura lui „nu folosi pe cineva”

Unele persoane mulțumeau din inima și le vedeam că își dau interesul pentru ce făceam, pentru comunitatea pe care le-o pregăteam, pentru tot timpul și toată energia mea, de a le repune pe o linie de plutire în viața lor. Alte persoane veneau ca la hotel, vorba expresiei. Intrau și ieșeau fără a mai anunța nimic despre existența lor, de care eu chiar mă interesam dezinteresant - joc de cuvinte intenționat. Adică eu chiar le scriam când vedeam că vin rar, când știam că li se termină abonamentul și întrerupeau. Dar nu pentru bani, ci pentru a vedea dacă sunt bine, dacă au pățit ceva, dacă au vreo problemă financiară pe care să o putem rezolva. Toate cursantele mele știu explicit și scris pe grupul de WhatsApp că nici nu concep să nu vină cineva la cursurie de yoga pentru că o lună nu are bani de abonament. Adică nu mi se pare în regulă să întrerupi o practică pentru sănătatea ta doar pentru că te-ai împotmolit financiar - fix atunci ai nevoie cel mai mult să te ajute cineva! Am apreciat femeile care m-au anunțat când nu au mai continuat: ”mulțumesc, Daiana, dar nu mai pot continua, nu ne mai vedem de mâine, pa!” - Doamne, cât de frumos și de util să faci așa ceva! Multumesc încă o dată, dragile mele! Și da, în concluzie, eu zic că am ajutat cât am putut... Pe toată lumea, dezinteresat. Mă uit acum în urmă, ianuarie - martie, și văd cât de mult mi-am dat silința. Diminețile: să cresc și să susțin comunitatea, cursantele, viitoarele femei + orele de yoga. După-amiaza: predam la grădiniță. Serile: la yoga. Nopțile: marketing yoga În weekend: demonstrații yoga pentru a crește awareness-ul. Duminica: sesiunile de yoga și suport pentru femei.


Noroc că vecinea mea și din Turnu Măgurele, dar și din București, mă ajuta constant la curățenie, la ceiuț etc. - mulțumesc mult, Carmen! Am uitat să spun de orele state peste program, la discuții, la susținut moralul (nu contra-cost, nu, totul umanitar).

Ce am făcut pentru comunitatea mea când a început COVID-19?

Grupul noastru de yoga de WhatsApp era în flăcări la început de pandemie. Mesajele și glumele curgeau, dar și îngrijorările. Am luat inițiativa, după câteva zile de participat suav în poveste, și am cerut să păstrăm pozitivitatea grupului, încât să nu devenim canal de știri. Nici măcar din cele pozitive. Așa că am stat Coronafree pe WhatsApp. În schimb, mi-am anunțat comunitatea de cursante că nu ne mai putem vedea la studio și că eu la grădiniță nu mai pot colabora, căci s-a închis. A fost forma mea subtilă de a spune: „Eu înțeleg că vă preocupă soarta lumii acum, dar fix din lumea aceasta căzută în probleme și rămasă fără job fac parte și eu, și eu totuși nu mă alarmez.” Și am fost leader prin exemplu, căci pentru asta m-am pregătit 2,5 ani de zile aproape în India și în alte zone din Asia. Pentru asta am repetat de sute de mii de ori „relaxează-te!”, încât nu cumva să vină criza vieții și eu să nu știu a mă relaxa în ea. Deci cu maaaare relaxare, am propus imediat sesiuni de yoga online. O parte a comunității, tot cea mai activă și de la studio, side-comment, a răspuns imediat: Da, am nevoie, hai! Și te susținem și noi, deci cum ne organizam? Am propus o organizare pe Zoom - am investit în platformă imediat, am înregistrat sesiunile live, pentru cine nu putea participa și le-am livrat. Înregistrasem deja, prevăzătoare, ultimul curs de yoga de la studio-ul Yogalize featuring Elena, cursanta mea (mulțumesc, Elena!), să am ce le da cursantelor acasă, în caz că ne blocăm. Deci eram plină de resurse, încă o dată, pentru că nu m-am oprit nici măcar o zi din predat yoga. Sigur, nu erau ele cele mai bune resurse ca și tehnică, dar imediat au apărut și îmbunătățirile. M-a sunat colegul de la Yump, care mi-a trimis echipamentul său profesional. A durat mult până l-am instalat prin telefon, dar am reusit-o și pe asta, bravo lui, felicitări și încă o dată, mulțumesc Tudor! Servus, cum zici tu! :) Am uitat să spun că am predat exact ca la studio: de luni până vineri, cu doar o zi de pauză, 3 luni de zile - nu știu când au trecut. Între timp, live-uri pe câte un grup de Facebook, până mi l-am făcut pe al meu, personal.


Am continuat programul de coaching pe dezvoltare persoanală The 30-Day Transformation Challenge, pe care abia îl începusem pe 1 martie, tot online, pe Zoom. L-am și prelungit! Între timp, mi-am dat niște pauze de analiză, de gândire: ce pot să fac, din ce știu, ca să ajut mai mult? Chiar am avut întrebarea cu „dacă mor din cauza virusului, cum vă voi simți?”. Răspunsul a fost tare simplu: neîmplinită, pentru că n-am oferit mai mult din tot potențialul meu. Așa că am trecut direct la acțiune! Am început primul mew program de coaching 100% online, dar și cu varianta sa fără plată, de 7 zile, numit The 7-Day Transformation Challenge, promițând doamnelor de pe grupul meu de Facebook privat resurse de echilibru, încredere și venituri - căci erau probleme pe toate palierele vieții noastre, în era COVID. Se cutremurau femeile din social media (adică persoane reale, ca noi toți), de anxietate, de griji, de frici, de panică ce curpinsese omul ce avusese curajul să se uite la televizor - eu n-am avut, recunosc! Și așa am reînceput eu să ofer ceea ce avem de oferit: resurse de echilibru și de fericire pentru femei confuze sau îngrijorate, despre care doar ce începusem să vorbesc la radio și la emisiuni TV.


Îți mulțumesc, Radio Itsy Bitsy, pentru că m-ai lăsat să inspir!

Mulțumesc încă o dată ambasadoarelor mele și celor ce mi-au apreciat munca și cunoașterea și au considerat-o de folos comunității de oameni impactați de știrile + realitatea despre COVID: Monica Popescu (care m-a invitat la radio Itsy Bitsy, la Femei care inspiră, apoi la 1uniFest pentru copii, care mi-a luat recent un maaare interviu), Mădălina Preda (podcast, articole și recomandări, emisiunea ProTv înainte etc.), Elena Santos (emisiunea ei la Canal 33 + pe grupul ei Facebook), Ștefania Oprescu (MIBA networking Romania, manager național pe comunitatea de femei/mămici în business).


La Imperiul Leilor, la ProTV - le mulțumesc cursanelor mele, din nou!

Dacă am omis pe cineva, îmi pare rău, voi reveni. Ei bine, toate aceste femei minunate + unele dintre cursantele mele mi-au fost de mare ajutor în a-mi permite să îmi ofer eu ajutorul, la rândul meu. Plus că cei de la 7 Card au făcut un gest foarte frumos și m-au invitat și ei să predau yoga pentru copii în izolare. Deci am făcut și asta, 3 zile pe săptămână, le mulțumesc și lor! Programele de coaching online pe care le-am ținut, numite The 21-Day Transformation Challenge au fost exact ce îmi dorisem eu să fac și nu mai făcusem de mult timp: să transform vieți, prin crearea unor cursuri bazate pe relaxare + tot ce-am învățat în India. Așa a rezultat transformarea acestui site și bineînțeles, m-am transformat și eu. Adică m-am reorientat către ceea ce contează. Și către cele care chiar contează: femeile ce au nevoie de ajutorul mele, dar mai mult decât orice, care și recunosc acest lucru și aprecieză și cel mai mic lucru pe care îl fac pentru ele. Acestea sunt susținătoarele mele și vocea mea în mediul online: absolventele mele din cursurile de coaching pe dezvoltare personala, Zeițelor care astăzi formează ceea ce se numește The 21 Tribe.


Vă mulțumesc, The 21 Tribe, 1+2

Dacă dați click pe link-ul de mai sus, le veți găsi cu nume și prenume, în curând și cu toată povestea lor și cu serviciile lor pe acest website.

La asta mă refer eu când spun comunitate de femei!

La persoane pentru care merită să te implici, pentru că știu măcar să îți mulțumească de 3 ori pe zi și de fiecare dată când te văd online sau când le răspunzi unui mesaj. La acele persoane care chiar se oferă să facă ceva pentru tine, dezinteresat, înțelegând că ți-ai dat și ultima suflare niște weekenduri pentru ele, când o sesiune de coaching de grup devenea de 4 ore, în loc de una și jumătate, căci întrebările lor tot curgeau... La acele femei care îți scriu în privat când azi au o reușită care ți s-a datorat și care lasă testimoniale și de 5 paragrafe, să știe și alte femei cât de mult le-ai ajutat. La acele femei care în sesiunile private îți mărturisesc că le-ai schimbat viața și că n-au mai găsit pe cineva care să predea asemenea programe în țară și care continuă să investească în ele, prin mine, căci au încredere și nu cred că le inviți într-un program/curs online doar pentru a le vinde ceva.


Ce avem la capătul opus?

O comunitate pe care nu imi doresc să o mai susțin, pentru că doar eu o consider comunitate. Grupuri de WhatsApp în care doar eu scriu și 3 persoane răspund, când și când. Oameni care nici măcar nu știu de ce se află pe acel grup - yoga nu fac, la alte cursuri ale mele nu vin, la mesaje nu răspund, doar le apar notificări luminoase pe telefon - ceea ce nu-i productiv pentru ei, în primul rând. N-am obligat pe nimeni să facă parte din niciun grup... și nici nu mă supăr dacă cineva iese, ba dimpotrivă, mi se par de foarte mult bun simț.


Iar, astăzi, cu mutarea mea finală din studioul Yogalize am realizat ceva extrem de important...



Ce am învățat închizând un studio de yoga post COVID-19

Că lumea nu se oferă să te ajute să te muți la final, ci doar la început. Lumea aceea pentru care ai gătit weekend-uri la rând, pentru care te-ai zbătut să creezi un spațiu de reuniuni, pentru care ai stat să faci ceaiuri și să își aștepte taxi, pentru care ți-ai oferit spațiul și cursanții, pentru care ai strâns și ai spălat vase... În schimb, lumea care a venit mai puțin, pentru că nu și-a permis financiar (mă refer la șomaj, da?) sau din alte motive, să vină mai mult, a pus mâna pe telefon și a dat un semn de ajutor - vă mulțumesc mult, apreciez! A venit cea mai veche cursantă a mea să mă ajute la mutat - suntem prietene în urma cursurilor de yoga, nu invers, în caz că vă întrebați. A venit chiar și o altă cursantă a mea, tot din primul an, care a venit mult mai rar decât alte cursante la orele de yoga, dar s-a ținut de 3 ani, de fiecare dată când a putut. C. nu mai are acum serviciu (nivel de stres ridicat, zic eu), iar O. este mămică singură de 2 copii. O. a venit să vadă dacă nu cumva are sacoșa cu echipamentul de yoga la noi (nu o mai avea), dar a făcut și ceiuț și ne-a adus și ciocolată de casă, în condițiile în care fiica ei mare abia ce dăduse examenul de capacitate (nivel de stres ridicat, zic din nou). Ne-a ajutat și ea puțin, apoi am rămas eu cu C. și cu partenerul meu. Și proprietarul care ne supreveghea... S-a întâmplat totul atât de repede, că nici n-am realizat când am strâns totul. Partea minunată a acestei plecări, dar și o potențială problemă de rezolvat, era aceea a lucrurilor pe care le cumpărasem pentru Yogalize: 2 mese mari, decorațiuni, 2 fotolii, măsuța mică, lampadare, perdele, oglinzi, 13 scaune de lemn, toate produsele din baie, toată vesela, căci Yogalize era organizat ca o casă pentru toată lumea, exact așa cum am zis la deschiderea sa. Doream să nu returnez produsele la Ikea, ci să le ofer părinților mei, care chiar aveau nevoie de ele, căci au terminat construcția casei de la Călimănești și nu au mobilier. Era complicat cu transportul până acolo, ca să nu fiu nevoită să fac muncă de Sisif și să demontez, tot eu cu mama, bineînțeles, 2 zile la rând, piesă cu piesă, apoi să remontăm. A apărut și soluția, soluțiile, de fapt:

1. partenerul care a zis că plătim oricât, dar angajăm o mașină de transportat marfă, decât să ne chinuim eu și mama atât. Și când el zice că plătim, înseamnă că plătește el - am de scris un articol despre asta, vă anunț, va fi ceva de necrezut. Despre cum am stat eu în India o săptămână, o dată, fără să am niciun ban la mine sau să achit ceva. „Ospitalitatea românească” poate să dispară din vocabular, dacă vom compara. 2. O cunoștință de familie din Olt, care a aflat de situația mea și s-a oferit să trimită o dubiță cu șofer, să care mobilă mea la casa părinților mei, din Călimănești, la mai puțin de jumătate de preț față de ce am găsit eu pe internet. Și fix așa a fost, așa că mutarea mea de la studioul Yogalize a fost într-o clipită, eu tare bucuroasă pentru cadoul oferit părinților mei, de casă nouă. Câți cursanți m-au ajutat? Doar 2. Câți s-au oferit? 3. Câtă nevoie aveam de ajutor? Niciuna. Câți s-au interesat de bagajele lor, echipamente etc.? Tot 2. Câți au scris ceva legat de plecarea mea din spațiul acela, căci au ieșit puține scântei cu felul în care mi-a vorbit mie proprietarul, legat de posibilitatea reînceperii unor cursuri acolo? Vreo 5-6. Hai 7. Și le mulțumesc și lor aici, îi știu pe toți! Pe toate, de fapt. Câte cursante și-au oferit casele lor cu gazon verde pentru a face yoga la ele? Tot 2. Cine le-a mulțumit pe grup? Doar eu... în numele comunității, nu? Prefer în numele meu, de acum...Și dacă mă duc, și mă voi duce sigur să le vizitez, mă voi duce doar eu. Cu mici cadouri, cu atenții, cum te duci în vizită la un om acasă.

Apropos de cadouri fizice, dar de însemnătate spirituală: Mulțumesc mult, Biannca, pentru căpșunele bio, aduse tocmai din Corbeanca.

Mulțumesc mult, Ana, pentru candelele superbe, lucrate de tine. Mulțumesc mult, Mihaela, pentru superbul kurta tricotat de tine.

Mulțumesc mult, Virgi, pentru vizita și banane! Acesta sunt doamnele mele, din The 21 Tribe, de fapt. Îi mai mulțumesc și Oliviei, pentru că își ține evidența cursurilor, îmi mai scrie câte un mesaj sau măcar răspunde la el și pentru că face singură yoga, după înregistrări. Câți oameni are actulul meu grup de WhatsApp? 40. Care sunt concluziile mele acum și după 3 ani de profesoară de yoga în România? 1. Că voi da și eu celor care îmi și oferă ceva, de la un simplu și necostisitor, dar foarte valoros „mulțumesc, Daiana, pentru tot ce îmi oferi tu azi” sau „,mersi pentru curs, eu nu îl voi mai urma, viață frumoasă, Daiana, mă bucur să te fi cunoscut la yoga!”. 2. Că vreau să discut cu oamenii interesați de cursurile lor de yoga, celor care vin constant pentru rezultate, celor care perseverează când vreau ceva în viață - eu așa înteleg venitul la yoga, sau implicarea în orice activitate. Deci grupul mare de yoga de dizolvă de mâine, căci nu-mi place să stau în telefonul cuiva degeaba. 3. Că dacă eu mă așez pe salteau de yoga, precum cursantul, acesta va putea crede că suntem la același nivel de cunoaștere și că n-are ce învăța de la mine. Deci voi deveni mai greu accesibilă, nu ne mai vedem la ceai și la cafea decât dacă îmi ești cursantă de durată și dacă participi la cursurile mele activ, nu pasiv. 4. Că nu voi investi atâta energie în oamenii ce vin doar la yoga. Yoga tradițională este, pentru mine, un serviciu în plus pe care îl ofer. Misiunea mea este, de fapt, să ajut femeile confuze sau cu diverse probleme să își recapete încrederea, sănătatea și fericirea într-un mod cât mai relaxat.


Iar yoga este doar una din acele resurse.

Este foarte importanta, adevărat, dar o voi oferi doar acelor cursante care chiar știu să o aprecieze, în urma programelor mele de coaching. Adică nu mă mai chinui o secundă să educ lumea să facă yoga și să vină la cursurile mele. Și nici să organizez reuniuni și mese pentru cei de vin la yoga, online sau offline. 5. Orice serviciu yoga va fi pe bani. Și mult mai mult decât până acum. Vorba unei doamne, B., din The 21 Tribe, care îmi spune, mai în glumă, mai în serios: „Daiana, tu nu știi să te valorizezi”. Uite că am învățat azi! Stabilisem de săptămâna trecută să fac niște schimbări de prețuri și chiar le-am făcut, dar la yoga nu mă gândisem să ajustez nimic. Ajustez azi: cursul online de yoga va costa 30 lei/sesiune. Adică un abonament de 12 sesiuni lunare înseamna o investiție de 360 lei. Nu știu câți profesori de yoga au stat în India 2 ani măcar. Câți știu măcar alfabetul în sanscrită.

Câți au citit un text sacru măcar. Un Eliade, măcar. Câți au pierdut nopțile studiind pentru examene la Ayurveda, la ashram. Câți au făcut investiții de peste 60.000 Euro în educația lor non-formală în ultimii 7 ani. Câți ar fi stat într-o cameră cu toți pereții scorojiți și pătați de mucegai, pe un pat ca de spital militar, doar ca să învețe ceva, când nu erau locuri la niciun alt hotel dintr-un imens oraș indian. Câți au învățat acupunctură în Malaezia, în 14 zile doar, câte 20 de ore pe zi, căci le expira viza și nu aveau mai mult timp la dispoziție. Nu știe nimeni toată munca din spate, dar o știu eu. Și anii când mi-am aboandonat cariera și familia, ca să am ce spune când deschid gura într-un domeniu atât de vast și de nou, nu să fiu încă una care a făcut un curs pe genunchi, la FF. E meseria mea, de antreprenor, să îmi stabilesc prețurile care să îmi justifice munca și valoarea pe care o aduc în viața unui om. Așa că gata, de azi îmi reintru în cercul de Zeiță și aici. Și îmi dau voie, așa cum am făcut cu niște ani în urmă, când predam engleză ca freelancer, să fiu una dintre cele mai scumpe profesoare de yoga din București. Și nu doar pe yoga, ci cam de tot ce predau. Căci nu-i domeniu pe care să-l fi atins și să nu-l fi cultivat îndeajuns și să nu-l cultiv și acum. Da, așa-i, nu știu să stau în cap și în mâini singură. Dar dacă-mi spune cineva că asta trebuia eu să știu ca să pot preda yoga, îi voi spune eu că nu știe diferența între un show TV și aplicarea yogăi în viața zilnică. Așa că revin la timpul dedicat studiului, mie și familiei și tribului meu drag, în loc să mi-l mai irosesc. Și vă mărturisesc că azi, pentru prima oară de la Paște, simt iar chemarea Indiei: mai profund și mai acut ca niciodată. Mă cheamă și îmi reamintește: eu chiar știu să te apreciez! Aici să îți continui studiile, aici să vii să ajuți atâtea femei! Aici a studiat Eliade, aici te vei întoarce și tu! E pe vision board-ul meu, Mamă Indie. Vin în curând, să ne îmbrățisăm! Vin către oamenii tăi calzi și primitori, care încă mai știu că Namaste nu-i doar un salut de formă, pe care-l spunem în fugă, ieșind de la încă un studio... Un Namaste cu tot ce-nseamnă, Daiana Rădulescu

399 afișare

©2020 by YOGALIZE - Happiness Through Mindfulness